A fi fericit...

Tinta oricui si dorinta suprema in acelasi timp e sa fie fericit. Tot timpul tanjim dupa fericire sau cel putin dupa acea stare de multumire despre care de multe ori nu stim nimic.
Fericirea difera de la om la om, la fel cum difera si calea spre ea. Pentru fiecare fericirea e altceva, intruchipeaza alta tinta sau alta persoana. Indiferent de haina pe care o imbraca aceasta "fericire", ea devine practic un adevarat scop, un ideal sau poate chiar echivala cu sensul vietii. Dincolo de orice traducere a ei, dincolo de insemnatate, nuanta sau daca se poate spune asa, proportie, fericirea e pana la urma starea de bine pe care omul o vaneaza mereu.
In tot acest timp, ca om, esti dispus sa apelezi la orice metoda, mijloc sau instrument pentru a ajunge la ea. Se intampla uneori, datorita faptului ca disperarea din aceasta cursa capata proportii imense, se apelezi la minciuna pe post de combustibil. Se face apel la minciuna pentru a putea scapa de stres, pentru o motivatie in plus, iar uneori, prin minciuna se incearca schimbarea echivalentului fericirii. Mai precis, miza jocului e aruncata pe un alt teren, intr-o incercare de a pacalai practic adversarul, de a-l induce intr-o cursa gresita si toate astea fara a sti de fapt, nu doar cine iti e adversar, ci daca ai un adversar.
E dificil, greu de acceptat si actionat in consecinta, vis a vis de faptul ca, practic, nu exista un adversar, ca nu trebuie sa "fentezi" pe nimeni si cu atat mai putin sa minti pentru ca astfel nu faci decat sa te minti pe tine insuti; intr-o traducere libera sa iti marchezi autogoluri.
Pe langa aceste cateva aspecte relativ marunte, omul arunca in lupta arme, mijloace, sentimente, timp, pasiune si multe altele fara a sti in mod cert in fata cui le arunca, fara a avea nici cea mai mica informatie referitoare la terenul in care arunca si ceea ce tine de el. Ajunge la un moment dat sa lupte nauc, tinand ochii inchisi, izolandu-se pana si de proria lume, dand din maini si din picioare intr-un mod dezordonat, uneori uitand chiar pentru ce face toate astea. Este extrem de greu sa realizezi faptul ca, in fond, nu ai adversar, ca nimeni nu se opune fericirii tale si mai ales, ca de cele mai multe ori, fericirea e chiar langa tine sau poate chiar in sinea, ta in functie de idealurile fiecaruia.
Asupra a tot ceea ce am pomenit mai sus, omul uita sau omite, poate chiar in mod intentionat, un aspect extrem de important: ce faci, cum gestionezi sau cum pretuiesti fericirea atunci cand ajungi la ea. O zicala veche, ce provine tot din lumea sportului, spune ca "e greu sa ajungi sus, dar e si mai greu sa te mentii acolo". Ei bine, se pare ca nu e suficient sa o spuna unul sau altul ci e strict necesar sa o simta fiecare. Te lupti, cu tine insuti, te ranesti, iti distrugi propriile tale "arme" refuzand sa vezi un singur lucru .... ce faci in momentul in care ai castigat? ... cum te bucuri? ... unde iti pui premiul ? .. cat de des il lustruiesti ? cum il intretii ? cum iti exprimi bucuria fata de acea prezenta langa tine si mai ales cum o faci sa simta asta ?? ....
Da, din momentul asta e clar si lipsit de orice dubiu ca, pentru mine, si nu pot omite asta oricat as incerca sa fiu de obiectiv, fericirea consta in persoana de langa mine ..... nu doar ca recunosc asta caci nu ma forteaza nimeni sa o fac, ci o spun pur si simplu pentru a spulbera orice eventuala deriva.
Dupa ce ajungi la punctul final, dupa care fugi si pentru care ai trudit enorm, pe langa faptul ca zambesti spanandu-ti ca "pretul" pe care l-ai platit e o nimica toata, realizezi cu stupoare ca nu stii ce sa faci, poate ca te sperii, sau poate ca esti prea disperat in a-l pretui. Provocarea cea mare, nu consta, iata, in a ajunge unde iti doresti, in speta in a ajunge la fericie, caci despre ea discutam, ci in a o pastra, in a avea rabdare sau in a o lasa sa te invete cum sa o pastrezi si sa o pretuiesti. In traducere libera se poate spune ca abea acum incepe cursa ... o cursa insa in care datele sunt altele, in care nu ai final, in care esti constient ca nu ai adversar si in care, singura presiune e constientizarea faptului ca totul depinde de tine. Mai departe, nu mai ai la dispozitie nici teren, nici o tinta sau un obiectiv, nici disperare, teama sau frica. Tot ce ramane acum, este, ea (fericirea), capacitatea ta de a te stapani pe tine, de a crede in tine caci in ea crezi oricum enorm, si mai ales, mai ales, curajul de a te lasa purtat de val. Daca pana aici a fost usor caci puteai controla unele aspecte, de aici mai departe vorbim despre curajul de a te lasa in voia valurilor, de accepta faptul ca ele nu bat intamplator si despre indrazneala de a zambi, de a te bucura fara teama si in primul rand de a da uitarii sechele luptei pe care ai dus-o cu tine insuti pana sa ajungi aici.