Aşa cum am mai spus, omul are capacitatea necesară pentru a realiza multe ... chiar foarte multe. Ceea ce de multe ori nu reuşeşte să facă deşi are resursele necesare este să diferenţieze ceea ce contează cu adevărat, de ceea ce ţine mai mult de iluzia clipei.
În mod incontestabil, sunt momente sau situaţii ce pot fi mai greu de depăşit, momente în care pierzi totul, chiar dacă pentru acel tot te-ai luptat timp îndelungat, situaţii a căror rezolvare pare să ţină mai mult de domeniul SF-ului etc., dar peste care se trece.
Până aici nimic anormal, nimic deosebit ... totul poate fi încadrat în limitele banalului vieţii de zi cu zi. Dar, privind cu o atenţie sporită se poate observa că în marea lor parte clipele despre care am amintit anterior ţin adesea fie de porniri instinctuale fie pot fi catalogate ca având un obiect de natură meterială.
Pornirile instinctuale, de regulă, se manifestă atunci când este pusă în pericol persoana umană şi mă refer aici la un pericol mental, moral sau de imagine. Mai exact se întâmplă să ai impresia că pică cerul pe tine atunci când societatea te pune într-o lumină nefavorabilă sau îţi distruge o parte a personalităţii tale, pe care tu ţi-ai cladit-o cu multă migală şi chiar muncă. Din punct de vedere material momentele dificile ţin de lupta pentru supravieţuire, o luptă pe care mulţi o transformă, cu sau fără voia lor, într-o adevarată religie, o pun înaintea oricărui alt element al vieţii, devine singurul scop al existenţei şi ajunge să îşi răsfrângă efectele în tot ceea ce face individul.
Toate situaţiile de acest gen, îmi asum riscul de a greşi când afirm aşa ceva, reuşesc în ciuda aparenţelor să îşi găsească de cele mai multe ori rezolvări iar mergându-se mai departe ajung să fie considerate mizilicuri după un anumit timp, asta în cazul în care nu sunt uitate.
Mai presus de orice, în mod incontestabil, există "ceva" ce nu poate fi atins prin utilizarea unei strategii, prin urmarea unui drum prestabilit, prin muncă, nici măcar prin dorinţă extremă sau disperare chiar dacă unii recurg şi la aşa ceva, e drept, în mod involuntar sau dimpotrivă. Acest "ceva" la care mă refer ţine de ceea ce este în interiorul omului, nefăcând parte nici din câmpul său vizual nici al celor din jurul lui, fiind în acelaşi timp de necontrolat oricât de mare ar fi încăpăţânarea sau ambiţia individului şi în acelşi timp fiind de nepreţuit. Cea din urmă caracteristică, îndraznesc sa o afisez pentru că deşi nu sunt mulţi cei ce o recunosc majoritatea o resimt.
După cum e şi uşor de intuit, mă refer la ceea ce simte sufletesteşte sau ceea ce trăieste spiritual omul. Da ... ma refer la iubire şi la cât de mult înseamnă ea. Poate naivitate după unii, dar şi aşa pot afirma fără nici cea mai mică reţinere sau teamă, că a simţi ceva pentru o persoană, a o regăsi în tine şi în ceea ce eşti sau faci tu, a crede în ea, iar prin ea şi în tine, a începe şi termina ziua cu ea sau cu gândul la ea, a-ţi încredinţa tot ce ai mai de preţ din punct de vedere al credinţei, ei, este mai presus de orice, mai presus de idealuri, de ambiţii de dureri ori sufeinţe, de disperare sau entuziasm, de un anume stil de viaţă, poate chiar mai presus decât viaţa în sine. Dacă toate acestea au un ecou, iţi sunt acceptate sau ţi le permite cineva, atunci nimic din ceea ce mai există în jur nu îţi poate învinge credinţa şi nu poate trece peste cea ce simţi.
Altfel spus, fapul că iubesc, faptul că cineva îmi dă voie să o iubesc, mă acceptă atât ca om dar mai ales în viaţa ei (viaţa fiind la rându-i ceva ce depăşeşte puterea umană..), că îmi oferă posibilitatea de a crede în ea şi în ceea ce însemnăm noi înşine pentru noi şi nu în ultimul rând faptul că împărtăşeşte la rându-i ceea ce simt eu, e mai presus de orice ... mai presus de problemele zilnice, de idealurile şi principiile mele, de orice moment dificil, de eventualele critici sau priviri încruntate îndreptate asupra prezentului text şi poate chiar mai presus de viaţă în sine (da ... sună fantasmagoric dar asta e ceea ce simt).
PS: text dedicat persoanei pe care o iubesc, în al doilea ianuarie petrecut împreună.
